Két serleg, egy nehéz szezon // Două trofee, un sezon dificil // Two trophies, one tough season

Kosarasaink az utolsó pillanatig küzdöttek, a feladás nem szerepelt a szótárukban. Talán ez írja le legpontosabban csapatunk idei szezonját. A kihívásokkal teli idény végül sikerrel zárult: megszereztük kilencedik kupagyőzelmünket és nyolcadik bajnoki címünket is.

A szezon kezdetén csapatunk jelentős változásokon ment keresztül, szinte teljesen megújult a keret, és új csapatkapitány lépett a csapat élére. Csapattársai Gereben Líviát választották kapitányuknak, aki így mesélt a csapatbeli új szerepről: „Nagyon megtisztelő ennek a csapatnak a kapitánya lenni. A szezon elején a lányok szavaztak meg, hogy én töltsem be ezt a szerepet, ami hatalmas felelősséggel járt. Igyekeztem mindenkivel szemben igazságos lenni, és olyan kapitányként helytállni, amilyet megérdemel ez a csapat. Szerencsére nem volt nehéz dolgom, mert a lányok mindenben együttműködőek voltak.

Ha mégis akadt valamilyen probléma – ami egyébként ritkán fordult elő – próbáltam empátiával és nyitottsággal kezelni a helyzetet. Ez a szerep számomra megtisztelő és felelősségteljes volt, de a személyiségemből fakadóan nem ismeretlen terep: az életben már sok nagy csatát megvívtam, nemcsak a pályán, hanem azon kívül is.

Talán épp ezért éreztem úgy, hogy képes vagyok olyan erőt és győzni akarást adni a csapatnak, ami ténylegesen hatással van a közösségre. Csapatkapitányként a legfontosabb feladatom az volt, hogy elhitessem a lányokkal: képesek vagyunk rá. Amikor tudtam, ezt a pályán mutattam meg, amikor pedig nem, akkor azon kívül is sikerült átadnom a győzelem iránti vágyat – ezt a bizonyos winning mentality-t.”

Livi mesélt a szezon eleji nehézségekről, a csapatépítés folyamatáról, majd a Román Kupa- és a bajnoki cím megszerzéséről: „Nagyon nehezen indult a szezon, a csapat is későn állt össze, ráadásul a szezon során több sérülés is hátráltatott bennünket, és a cserepadunk is rövid volt, többször volt olyan edzésen is, hogy nem tudtunk 5-5 ellen játszani, és a segédedzőnk kellett beálljon, hogy meglegyünk, és megfeleően tudjunk edzeni, készülni. Mentálisan is rendkívül megterhelő volt az idény első fele, hiszen rengeteg negatív hang vette körül a csapatot. Úgy érzem, ezt mi, játékosok nem érdemeltük meg, hiszen mi voltunk ott a pályán, és minden egyes meccsen a klubért és a városért küzdöttünk. Mi ittuk meg annak a levét, hogy sok mérkőzésen nem volt szurkolás, és alig jöttek ki nézők a meccseinkre. Ezt őszintén sajnálom, mert ezek a lányok megérdemelték volna, mindenki vért izzadt a pályán. A szakmai stáb is rengeteget dolgozott, az edző pedig a szívét-lelkét beletette ebbe a csapatba.

Nem volt egyetlen különösebb fordulópont, amikor hirtelen minden megváltozott volna, inkább az jellemezte ezt a csapatot, hogy mindenki győzni akart, és ez végig bennünk volt. Nagyon összetartó közösséggé kovácsolódtunk, és abban rejlett az erőnk, hogy mindig képesek voltunk felállni a kudarcokból, még akkor is, amikor másokat talán megállított volna a helyzet.

A legfontosabb pillanatokban, a Román Kupa döntőjében és a bajnoki döntőben maximálisan összezártunk, és csak a célra koncentráltunk. Védekezésben remekül működtünk, volt olyan meccs, ahol az ellenfelünk 45 pont fölé sem tudott jutni. Úgy gondolom, védekezéssel nyertük meg ezeket a címeket.”

Csapatkapitányunk beszélt a sérüléséről is, ami miatt a döntő párharcban nem tudott már a pályán segíteni csapatának: „Úgy érzem, a sérülésem nagyon rosszkor jött a csapat számára. Az Arad elleni mérkőzésen már úgy léptem pályára, hogy volt egy mikroszakadás a talpamban, amivel próbáltam kihúzni a szezon végéig, hogy segíteni tudjak a csapatnak. Rengeteg fájdalomcsillapítót kaptam, injekciókat és kezeléseket. A csapat fizioterapeutái mindent megtettek annak érdekében, hogy ne súlyosbodjon az állapotom.

Sajnos azonban a döntő első mérkőzésén, a negyedik percben egy leérkezésnél teljesen elszakadt a talpi ínszalagom, ami azt jelentette, hogy nem tudtam folytatni a játékot, és két hónapos kihagyás vár rám. A szívem is megszakadt, mert egész szezonban ezért dolgoztam – dolgoztunk – a csapattal, hogy ott lehessünk a döntőben. Az, hogy nem segíthettem a lányoknak a pályán, nagyon nehéz volt számomra.

De próbáltam gyorsan váltani, és a pálya széléről segíteni a csapatot, energiát adni, támogatni őket, és elhitetni velük, hogy ennek ellenére is képesek vagyunk megcsinálni – képesek vagyunk megnyerni ezt a döntőt. Nagyon büszke vagyok arra, hogy ez sikerült, és ez is megmutatja, mekkora ereje van ennek a csapatnak – hogy egy ilyen nehéz helyzetből is fel tudtunk állni.”

Egy sérülésekkel, küzdelmekkel teli szezon végén a csapatkapitány elmondta, miért volt ez a bajnoki cím talán a legédesebb mind közül, amit eddig nyert pályafutása alatt:„Ez a bajnoki cím nagyon különleges számomra, mert imádok az életben olyan helyzetekből győztesként kijönni, amikor mindenki leírja azt a szituációt. A betegségem alatt is alig adtak esélyt a gyógyulásra, hogy megnyerem azt a harcot, mégis sikerült.

Most, ebben az idényben is szinte minden ellenünk szólt. Sokan voltak, akik nem hittek bennünk, de mi belül végig hittük, hogy képesek vagyunk rá. Bennem ott volt az az elszántság, hogy csak azért is megcsináljuk – megmutatjuk, hogy senki nem írhat le így egy csapatot, mint ahogy minket leírtak. Senki nem beszélhet így azokról a játékosokról, akik minden nap azért dolgoztak, hogy újra visszajuttassák ezt a csapatot a csúcsra.

Azért is különleges ez az idény, mert nem volt olyan keretünk, mint az elmúlt években, mégis megnyertük a kupát és a bajnokságot is, méghozzá emelt fővel. A Sepsi-SIC-re korábban mindig az volt a jellemző, hogy minimum 30-40 ponttal ver mindenkit, és már a szezon elején ki volt kiáltva esélyesnek. Ebben a szezonban viszont esélytelenként, underdog-ként vágtunk neki, és mégis megnyertük mindkét címet. Ezért különleges ez a győzelem: mert nem egy győztes helyzetből indultunk, de mégis győztünk.”

Ez a bajnoki cím és kupagyőzelem nemcsak a sikerről szól, hanem arról is, mennyi munkát, kitartást és összefogást igényelt a csapat minden tagjától. Talán épp ezért lesz ennyire emlékezetes ez az idény mindannyiunk számára.

Baschetbalistele noastre au luptat până în ultima clipă, iar cuvântul „renunțare” nu a existat în dicționarul lor. Poate că această frază descrie cel mai bine sezonul echipei noastre. În ciuda tuturor provocărilor, am încheiat sezonul cu succes: am cucerit a noua Cupă și al optulea titlu național.

La începutul sezonului, echipa noastră a trecut prin schimbări majore: lotul a fost aproape complet reînnoit și am avut parte de o nouă căpitană. Colegele de echipă au ales-o pe Gereben Lívia în acest rol, iar ea a vorbit astfel despre noua responsabilitate:
„Este o onoare imensă să fiu căpitană acestei echipe. La începutul sezonului, fetele m-au votat pentru acest rol, ceea ce a însemnat o mare responsabilitate. Am încercat să fiu corectă cu fiecare și să mă ridic la nivelul acestei funcții așa cum merită această echipă. Din fericire, nu a fost greu, pentru că fetele au fost foarte cooperante în toate privințele.

Dacă totuși au existat probleme – ceea ce s-a întâmplat foarte rar – am încercat să le gestionez cu empatie și deschidere. Pentru mine, acest rol a fost o onoare și o mare responsabilitate, dar nu un teren necunoscut: și în viață am dus multe lupte importante, nu doar pe teren.

Poate tocmai de aceea am simțit că pot transmite echipei acea forță și dorință de a câștiga care chiar face diferența. Ca și căpitană, cea mai importantă misiune a mea a fost să le fac pe fete să creadă că suntem capabile. Când am putut, am arătat asta pe teren, iar când nu, am reușit să le transmit acest spirit și în afara lui – acea mentalitate de învingătoare.”

Lívia a vorbit despre dificultățile de la începutul sezonului, despre procesul de construire a echipei și apoi despre câștigarea Cupei României și a titlului de campioană:
„Sezonul a început foarte greu, echipa s-a format târziu, iar pe parcursul sezonului ne-au încetinit mai multe accidentări, iar banca noastră de rezerve a fost scurtă. De mai multe ori, la antrenamente, nu am reușit să jucăm 5 contra 5, și a trebuit ca antrenorul secund să intre pe teren ca să fim suficienți pentru a ne antrena corespunzător. Prima parte a sezonului a fost și mental extrem de solicitantă, pentru că echipa a fost înconjurată de multe voci negative. Simt că noi, jucătoarele, nu am meritat asta, pentru că noi am fost pe teren și am luptat la fiecare meci pentru club și pentru oraș. Noi am suportat consecințele faptului că la multe meciuri nu a fost niciun suport, iar spectatorii au fost foarte puțini. Regret sincer asta, pentru că aceste fete meritau, fiecare a transpirat sânge pe teren. Și staff-ul tehnic a muncit mult, iar antrenorul a pus inima și sufletul în această echipă.

Nu a existat un moment concret, o cotitură bruscă care să schimbe totul, ci mai degrabă caracteristica acestei echipe a fost că toată lumea și-a dorit să câștige și acest lucru a fost mereu prezent în noi. Ne-am sudat într-o comunitate foarte unită, iar puterea noastră a fost să fim mereu capabili să ne ridicăm după înfrângeri, chiar și atunci când alții poate ar fi renunțat.

În cele mai importante momente, în finala Cupei României și în finala campionatului, ne-am unit complet și ne-am concentrat doar pe scop. Am funcționat excelent în apărare, au fost meciuri în care adversarele noastre nu au reușit să depășească 45 de puncte. Cred că aceste titluri le-am câștigat prin apărare.”

Căpitanul nostru de echipă a vorbit și despre accidentarea sa, care a făcut imposibilă prezența sa pe teren în finală:
„Simt că accidentarea mea a venit într-un moment foarte prost pentru echipă. La meciul cu Arad am intrat pe teren având o mică ruptură în talpă, cu care am încercat să rezist până la sfârșitul sezonului ca să pot ajuta echipa. Am primit multe calmante, injecții și tratamente. Fizioterapeuții echipei au făcut tot posibilul să nu se agraveze situația.

Din păcate, în primul meci al finalei, în minutul patru, la o aterizare, ligamentul plantar s-a rupt complet, ceea ce a însemnat că nu am putut continua jocul și urmează o pauză de două luni. Mi s-a rupt inima, pentru că am muncit – am muncit împreună cu echipa – tot sezonul ca să fim în finală. Să nu pot ajuta fetele pe teren a fost foarte greu pentru mine.

Dar am încercat să schimb rapid perspectiva și să ajut echipa de pe margine, să le dau energie, să le susțin și să le conving că putem reuși, că putem câștiga finala chiar și așa. Sunt foarte mândră că am reușit, iar asta arată și câtă putere are această echipă – că am putut să ne ridicăm chiar și dintr-o situație atât de dificilă.”

La sfârșitul unui sezon plin de accidentări și lupte, căpitanul a explicat de ce acest titlu de campioană este probabil cel mai dulce din cariera sa:
„Acest titlu de campioană este foarte special pentru mine, pentru că îmi place în viață să ies învingătoare din situații în care toată lumea renunță. Chiar și în timpul bolii mele, puțini îmi dădeau șanse să câștig lupta, dar totuși am reușit.

Și în acest sezon aproape tot a fost împotriva noastră. Mulți nu au crezut în noi, dar noi am crezut mereu că putem reuși. În mine a fost hotărârea de a face totul, să arătăm că nimeni nu poate da înapoi o echipă așa cum s-a făcut cu noi. Nimeni nu poate vorbi așa despre jucătoarele care au muncit în fiecare zi ca să readucă această echipă în vârf.

Este un sezon special și pentru că nu am avut un lot ca în anii trecuți, și totuși am câștigat cupa și campionatul cu capul sus. Sepsi-SIC era cunoscută înainte ca o echipă care bate pe toată lumea la 30-40 de puncte diferență și era declarată favorită încă de la începutul sezonului. În acest sezon, însă, am început ca outsideri, ca underdog, și totuși am câștigat ambele trofee. De aceea această victorie este specială: pentru că nu am plecat dintr-o poziție de câștigătoare, dar am reușit să câștigăm.”

Acest titlu de campioană și câștigarea cupei nu înseamnă doar succes, ci și câtă muncă, perseverență și unitate a cerut de la fiecare membru al echipei. Poate de aceea acest sezon va rămâne atât de memorabil pentru toți.

Our basketball players fought until the very last moment—giving up was never an option in their dictionary. This sentence might best describe our team’s season. Despite the many challenges, the season ended with success: we secured our ninth Cup victory and our eighth national championship title.

At the beginning of the season, our team underwent significant changes: the roster was almost completely renewed, and we had a new team captain. The players chose Lívia Gereben as their captain, who spoke about her new role:
“It’s a huge honor to be the captain of this team. At the start of the season, the girls voted for me to take on this role, which came with great responsibility. I tried to be fair to everyone and fulfill this role in a way that this team truly deserves. Fortunately, it wasn’t difficult because the girls were cooperative in every way.

If problems did arise – which happened rarely – I tried to handle them with empathy and openness. This role was both an honor and a responsibility for me, but not unfamiliar territory: in life, I’ve fought many big battles, not just on the court, but off it as well.

Maybe that’s exactly why I felt I could bring the kind of strength and will to win that truly impacts a team. As a captain, my most important task was to make the girls believe that we were capable. When I could, I showed that on the court, and when I couldn’t, I still managed to pass on that drive to win – that so-called winning mentality.”

Lívia spoke about the difficulties at the start of the season, the process of team-building, and then about winning the Romanian Cup and the championship title:
“The season started very tough, the team was put together late, and during the season several injuries slowed us down, plus our bench was short. There were multiple practices when we couldn’t play 5-on-5, and our assistant coach had to step in so we had enough players to properly train and prepare. The first half of the season was also mentally very demanding, as the team was surrounded by a lot of negative voices. I feel that we, the players, did not deserve that, because we were the ones on the court, fighting for the club and the city at every game. We bore the brunt of many matches having no fans and very few spectators showing up. I honestly regret that, because these girls deserved more — everyone was bleeding sweat on the court. The coaching staff worked incredibly hard as well, and the head coach put their heart and soul into this team.

There wasn’t one particular turning point where everything suddenly changed; rather, what defined this team was that everyone wanted to win, and that drive stayed with us throughout. We became a very tight-knit community, and our strength lay in always being able to bounce back from setbacks, even when others might have been stopped by the situation.

In the most important moments, in the Romanian Cup final and the championship final, we fully closed ranks and focused only on the goal. We performed excellently on defense — there were games where our opponents couldn’t even score over 45 points. I believe we won these titles with our defense.”

Our team captain also spoke about her injury, which prevented her from helping the team on the court during the finals:
“I feel my injury came at a very bad time for the team. In the game against Arad, I stepped on the court already having a small tear in my sole, and I tried to hold on until the end of the season to help the team. I was given a lot of painkillers, injections, and treatments. The team physiotherapists did everything to prevent my condition from worsening.

Unfortunately, in the first match of the final, in the fourth minute, during a landing, my plantar ligament completely tore, which meant I couldn’t continue playing, and I face a two-month break. My heart broke because I worked – we worked – all season to be in the finals. Not being able to help the girls on the court was very hard for me.

But I tried to switch quickly and help the team from the sidelines, to give them energy, support them, and convince them that despite everything, we are capable – capable of winning this final. I am very proud we succeeded, and this also shows how strong this team is — that we could stand up even from such a difficult situation.”

At the end of a season filled with injuries and struggles, the captain explained why this championship title is perhaps the sweetest of her career so far:
“This championship title is very special to me because I love coming out victorious in life from situations where everyone else writes off the situation. Even during my illness, hardly anyone gave me a chance to win the fight, yet I did.

This season, almost everything was against us. Many people didn’t believe in us, but inside, we always believed we could do it. I had the determination to do it no matter what — to show that no one can write off a team like they wrote us off. No one can talk like that about players who worked every day to bring this team back to the top.

This season is also special because we didn’t have the same roster as in previous years, yet we won the cup and the championship with our heads held high. Sepsi-SIC was previously known for beating everyone by at least 30-40 points and was declared a favorite from the start of the season. This season, however, we started as underdogs and still won both titles. That’s why this victory is special: because we didn’t start in a winning position, yet we won.”

This championship and cup victory isn’t just about success, but also about how much work, perseverance, and unity it required from every member of the team. Perhaps that’s why this season will be so memorable for all of us.